Dopuri din plută naturală

Categorii: , , Producator:

Descriere

În general aceste dopuri sunt recomandate pentru vinurile importante, care au fost învechite prin păstrare în butoaie de stejar (baric) sau cisterne de inox. Sunt dopuri realizate integral din plută naturală de cea mai bună calitate şi asigură o păstrare a vinului în cele mai bune condiţii o perioadă foarte îndelungată de timp începând de la 4-5 ani în sus. Sunt reprezentate într-o serie de variante dimensionale: (diametre de 24 – 26 – 28 mm şi lungimi de 39 – 44 – 49 mm) şi în patru calităţi (de la super extra – cea mai buna calitate, la super – calitatea a doua, special – calitatea a treia şi special B – calitatea economică. În alegerea dopului trebuie ţinut cont de diferenţa de diametru între interiorul gâtului sticlei (pentru clasica sticlă de Bordeaux diametrul standard este între 17,2 şi 17,8 mm) şi diametrul exterior al dopului, între aceste două dimensiuni trebuind să existe o diferenţă minima de 5 – 6 mm, astfel încât să asigure o etanşeitate bună, după ce a fost introdus.

În funcţie de cât de important este vinul, cât de vechi este sau cât de mult se presupune că va rămâne îmbuteliat, se alege lungimea sa. Un dop cu lungimea cea mai mare se pretează la un vin de soi, vechi, produs ce se adresează mai ales cunoscătorului care la deschiderea sticlei, analizând dopul recunoaşte cât de bine a fost ales şi cât de bine şi-a îndeplinit misiunea.

În fiecare caz de alegere a unui dop este necesar ca utilizatorul să țină cont de câteva prescripții tehnice foarte importante pentru a obține rezultatul final dorit, adică o dopuire eficientă care să păstreze vinul în bune condiții, fără a întâmpina probleme de infiltrare a aerului sau scurgeri. Aceste prescripții sunt:

  • diferența între diametrul exterior al dopului și diametrul interior al gâtului sticlei trebuie sa fie de minim 5 – 6 mm pentru a putea obține o etanșare eficientă;
  • în cazul sticlelor cu conicitate la gât este necesar ca această diferență să fie mai mare: 6 – 8 mm;
  • volumul liber între suprafața vinului și baza dopului introdus în sticlă trebuie să fie corespunzător și să măsoare cel puțin 2 – 3 cm pentru a se putea prelua în bune condiții variațiile de volum datorate fluctuațiilor de temperatură și a nu se produce o împingere a dopului înspre exterior;
  • după dopuire este necesar ca sticlele să fie păstrate în poziție verticală cel puțin 48 de ore pentru a permite dopului să revină cât mai mult la forma inițială și să realizeze o etanșare eficientă;
  • verificați ca dispozitivul de dopuire să aibă bacurile reglate bine pentru a evita deformarea dopului sau agățarea muchiilor acestuia ceea ce ar putea conduce la căderea de particule de dop în vin;
  • nu introduceți dopurile în apă, nu le fierbeți, ele au fost lubrifiate și sunt gata pentru îmbuteliere, ca atare.

Producator: Technosugheri

fisa tehnica dop natural