Descriere
În casele celor ce lucrează de generaţii în industria plutei, aceasta este cunoscută, respectată şi prezentă ca şi un membru al familiei. În cele mai multe manufacturi, devenite în ultimele decenii adevărate centre industriale de prelucare, tradiţia familiei este cuvântul de ordine, cel care dă greutate numelui fiind de obicei cel mai în vârstă şi totodată cel mai experimentat membru al familiei.
Pentru a se putea păstra calităţile naturale ale plutei, aceasta, după recoltare trece printr-o serie de operaţiuni de prelucrare specifice care au o durată însemnată în timp.
Mai întâi este stocată în aer liber, asemănător lemnului pentru uscare, această operaţiune cerând un spaţiu foarte mare. Apoi materia primă este supusă proceselor succesive de îndreptare, aburire, tăiere, profilare, capsulare, deprăfuire, spălare cu apă oxigenată sau acid citric, în funcţie de culoarea care se doreşte să se obţină, dezinfecţie, tratament împotriva bacteriilor, ciupercilor şi mucegaiului, care erau făcute pe vremuri doar prin operaţiuni manuale aşa cum se vede în imaginile de mai jos.
Astăzi toate aceste operaţiuni se rezolvă aproape în totalitate automatizat şi controlat de către maşini cu comandă numerică, manevrate de către operatori care au o instruire de bază generală foarte bogată şi care sunt periodic testaţi şi instruiţi pentru ca firma TECHNOSUGHERI pune o mare bază în acordarea unei calităţi deosebite prelucrării plutei.
Sistemul de certificare ISO 9001 prin care i-au fost recunoscute utilizarea la standarde înalte a măsurilor de calitate obligă, dar mai ales, firma producătoare se simte obligată a da clienţilor săi un produs de o înaltă calitate care asigură păstrarea vinului în condiţii optime, după principiul că dopul de plută are o misiune importantă de îndeplinit atunci când este utilizat:
„să fie capabil să protejeze vinul de mediul extern, fără a-l izola complet de acesta, dar lăsându-l să respire, atât cât îi este necesar, ca şi o fiinţă vie”
Odată obţinut dopul de plută, procesul său de realizare nu este complet terminat pentru că înaintea utilizării mai trebuie să treacă printr-o serie de operaţii. Pentru a elimina la maxim prezenţa anumitor ciuperci care pot favoriza apariţia mucegaiului, dopurile sunt uscate în incinte izolate la temperaturi de 90° C, operaţiune ce duce la inactivarea şi eliminarea ciupercilor dăunătoare.
Înainte de a se folosi la îmbuteliere, deci înainte de a fi livrate, dopurile de plută sunt lubrifiate cu un silicon de origine franceză, care este un produs certificat pentru a fi folosit în industria alimentară, operaţiune ce asigură o extracţie uşoară a dopului la momentul în care se decide desfacerea unei sticle de vin, respectiv o lunecare ușoară la dopuire.
De asemenea, la cerere se poate realiza inscripţionarea dopului, care se realizează printr-o metodă netoxică, prin efect termic, similară cu pirogravarea lemnului.
Producător: Technosugheri