Descriere
Sunt produse moderne realizate din inox alimentar AISI 304 aliaj cu formula chimica BA X5NiCr 18/10, adica fara continut feritic, cu partea inferioară inclinată, folosite pentru stocarea sau fermentarea vinurilor, având capacităţi între 1.700 şi 12.000L. Ele pot fi folosite cu succes şi la stocarea altor băuturi alcoolice sau nealcoolice, inclusiv a uleiurilor alimentare, respectiv la fermentarea musturilor. Cisternele ARIA S cu fund plan inclinata, sunt prevăzute cu 3 sau 4 picioare şi golire de fund şi laterală.
Aceste cisterne sunt dotate, pentru închidere ermetică, cu un capac flotant prevăzut pe exterior cu o garnitură gonflabilă acţionată prin intermediul unei pompe anexate. Acest ansamblu asigură menţinerea capacului la nivelul vinului, eliminând orice peliculă de aer, putându-se realiza mişcarea sa pe verticală în sus sau în jos pentru a stoca diverse cantităţi de vin în acelaşi recipient, fără producerea fenomenului de oxidare. Capacul flotant este dotat cu o supapă uni-sens pentru a facilita eventualele evacuări de gaze acumulate.
Se prezintă sub forma unor recipiente cilindrice cu diametre şi înălţimi diferite în funcţie de capacitate, aşa cum se poate vedea în tabelul alăturat:
Tabel cisterna Aria S fund plan inclinat
Echipare de serie (incluse):
- capac plutitor din inox cu cameră de aer din plastic alimentar, supapă cu uni – sens şi pompă cu manometru
- 1 manşon sudat din inox la baza cisternei
- 1 tub cu manşon sudat din inox plasat în vârful conicităţii, pentru golirea de fund
- 2 robineţi cu sferă din alamă cromată cu picurător (pt cisternele de până la 1.000L), 2 vane cu sferă din inox (pt cisternele de peste de 1.500L, inclusiv)
- Braţ, robinet degustător şi indicator de nivel (pentru cisternele de la 1.500L în sus)
- Suport din inox pentru sprijinire scaria (pentru cisternele de la 2.000L, Ø 1.150, excluzând cea de 2.000L, Ø 1.320)
- Picioare din inox sudate de baza cisternei
Opţional (costuri suplimentare)
- capac anti-praf
- uşă de vizitare (pretabilă pentru cisterne de peste 2.000L)